CE NU CITEȘTI ÎN ZIARELE LOR. UN BLOG DE ANALIZĂ ȘI INFORMARE. ELEGANT, DIRECT, DEDICAT. LUMEA VĂZUTĂ PRIN OCHII DIASPOREI. ȘI INVERS.

Sunday, 29 May 2016

Ministerul Afacerilor Externe român a descoperit o nouă formă de viață pe Terra: "turiști" în Afganistan (1188 views)

În ciclul “Munca – aflarea în treabă la români”, putem afla de pe web-site-ul Ministerului Afacerilor Externe că într-una dintre cele mai periculoase zone ale globului, în Afganistan, locul unde până și militarii Coaliției se codesc să iasă la drumul mare de la adăpostul bazelor lor, încă mai există... turiști. Cât de idiot poți să fii ca să vorbești de turiști într-o țară unde nu faci cinci pași fără detectorul de bombe și unde singura agenție "de turism" care mai funcționează este Pentagonul? Adică, poți să mai găsești acolo fete în bikini, pensionari fericiți lungiți pe șezlong sau excursioniști pe cămile? Citiți și vă cruciți în patru: “În prezent, există riscul producerii de noi atentate teroriste (in Afganistan-n.n.) inclusiv în zonele frecventate de turiştii străini. Riscul răpirilor în această ţară este foarte ridicat” (mae.ro).  Conform DEX, turismul este “activitatea cu caracter recreativ sau sportiv, constând din parcurgerea pe jos sau cu diferite mijloace de transport a unei regiuni pitorești sau interesante dintr-un anumit punct de vedere.”. Probabil că la asta fac referire si gogomanii de la Afacerile Externe. Vor fi aflat că în Afganistan există mulți turiști care se plimbă prin mijlocul pitorescului, utilizând picioarele sau diferite mașini de teren, ocolind cu dibăcie bombele plantate pe șosea și grupurile de talibani crunți, care organizează ambuscade. Asteptăm cu încântare ca, pe viitor, MAE să recomande "turiștilor" din Afganistan să nu își uite acasă umbrelele și chiloții maro. Vorbeam desigur de  umbrelele anti-proiectil.

1 comment:

crezi cova said...

Cel care a scris acolo de turisti e vreun biped de la Minister, care trebuia trimis in afganistan sa vada personal cum sta treaba.dar asta e mic lucru fata de alte prostii care le face guvernu, alcatuit numai din capete luminate