CE NU CITEȘTI ÎN ZIARELE LOR. UN BLOG DE ANALIZĂ ȘI INFORMARE. ELEGANT, DIRECT, DEDICAT. LUMEA VĂZUTĂ PRIN OCHII DIASPOREI. ȘI INVERS.

Tuesday, 31 May 2016

Vă rugăm să nu o votați pe Firea Gabriela pentru Primăria Capitalei. Mulțumim anticipat. (709 views)

Neputințele României post-decembriste întruchipează  suma eputințelor parlamentarilor. Invocăm aici neputința multora dintre ei de a-și depăși condiția lor de oameni mici și corupți în gândire, care vor cât mai mult și mai multe cu banii publici ai țării. Prin urmare, ce rol pozitiv am mai putea noi propune pentru Parlament? Propunem să fie înființată o divizie de infanterie numai din parlamentarii corupți și din prietenii sau rudele lor care au beneficiat de pe urma corupției: să li se dea câte o raniță cu un pateu și două franzele franțuzești, o cască de oțel, o pușcă Winchester și să fie trimiși să cucerească Bulgaria și Turcia. Politic. În fruntea diviziei, să fie numit Călin Popescu- Tăriceanu, actual șef al Senatului, pus sub acuzare de DNA fiindcă a mințit în timpul investigației: ăsta va ști cel mai bine să raporteze succesele de pe câmpul tactic de luptă.

Până atunci, suntem nevoiți (sub jalnicul slogan "Votul tău face țara puternică") să ne mulțumim cu acești miriapozi care, de câte ori se văd la Putere, se reped să ronțăie scoarța stejarului românesc, uitând de unde au plecat. Mai nou, trei partide politice și Comisia Juridică a Senatului au decis să sprijine un proiect de lege care i-ar sprijini pe reprezentanții incompatibili sau pe cei aflați în conflict de interese (inclusiv pe cei cu averi ilegale confiscate prin decizie judecătorească) dar și pe cei care au rude angajate la Parlament.


"Parlamentarii" care doresc modificarea Legii Agenției Naționale pentru Integritate, ANI, cer asta desigur, fiindca doresc o racordare mai sigură la vistieria țării . În anii 90, tot o Comisie Juridică a Parlamentului anula "temporar" (pentru câteva luni) infracțiunea numită "bancrută frauduloasă": s-a creat astfel timp suficient ca până la reintrarea infracțiunii în randul faptelor pedepsite de lege, câțiva "băetzi" care aveau relații la Partide sau senatorii-juriști, să scape de punerea sub acuzare pentru bancrută.

Legea incompatibililor este sprijinită de PSD. Românii au o vorbă: "Cin' se-aseamănă, se-adună!". Deoarece Gabriela Vrânceanu Firea, candidat la Primăria Capitalei, este reprezentantul PSD, sfătuim toți oamenii -de bine sau de rău, să-i ignore numele în ziua votării. E posibil ca votul lor să fie folosit ulterior în alte scopuri (așa cum se întâmplă acum cu această lege ANI, mutilată de colegii lui Firea, de la PSD). Nici nu mai amintim aici că aceeași Gabriela Vrânceanu- Firea este un produs "de finețe" al televiziunii Antena 3, afacere a fostului turnător  la Securitate și actual condamnat la închisoare cu executare pentru fapte de corupție, Dan Voiculescu. Mulțumim frumos că nu o veți vota pe Firea!


Bibliografie: "(...) Două modificări importante ale legii ANI sunt aproape de votul final în Legislativ. Comisia juridică a Senatului a aprobat un proiect care deschide posibilitatea candidaturilor pentru incompatibili sau cei aflați în conflict de interese. Comisia pentru statut pregătește, de asemenea, îndulcirea sancțiunilor pentru angajarea rudelor la birourile parlamentare. Două modificări importante ale legii ANI sunt aproape de votul final în Legislativ. Comisia juridică a Senatului a aprobat un proiect care deschide posibilitatea candidaturilor pentru incompatibili sau cei aflați în conflict de interese. Comisia pentru statut pregătește, de asemenea, îndulcirea sancțiunilor pentru angajarea rudelor la birourile parlamentare. (...) PNL a votat împotriva proiectului, care a trecut cu sprijinul PSD și UDMR. Raportul comisiei juridice va fi trimis plenului Senatului, for decizional după ce actul normativ a fost adoptat, anul trecut, de Camera Deputaților. Oficialii ANI susțin că, dacă va fi aprobat va anula conținutul legii ANI. „Practic aceasta modificare va permite categoriilor de funcții alese rotirea pe funcții chiar și atunci când există incompatibilități rămase definitive prin decizii ale instanțelor de judecată”, a menționat Ioana Lazăr, director general în ANI. Aceasta a explicat că vor putea candida inclusiv demnitarii care au dobândit averi nejustificate. „Vorbim de aproximativ 3 milioane de euro confiscate prin decizii definitive şi irevocabile de către persoane care au ocupat funcţii publice”, a declarat Ioana Lazăr.(...) 

(sursa România liberă, articol Incompatibilitatea și nepotismul, legalizate de parlamentari- apr. 2016)

foto sereniti.ro

No comments: