În noaptea Anului Nou cel puțin doi atacatori
înarmați cu pistoale-mitralieră Kalashnikov au pătruns într-un club exclusivist
din Istanbul și au împușcat mortal 39 de persoane, rănind alte 70. Unul dintre
atacatori purta, potrivit martorilor oculari, o haină roșie de Moș Crăciun. Agențiile
de presă anunță că majoritatea victimelor provin din țări arabe sau din Turcia
și celebrau sosirea Anului Nou, o sărbătoare care, potrivit unor oficiali din
Turcia, este interzisă „adevăraților musulmani”. Potrivit Reuters, atacul ar fi
fost revendicat de organizația teroristă Stat Islamic. Ținta atacului a fost
bine aleasă, night-clubul Reina fiind extrem de popular printre turiștii străini
sosiți în Istanbul, iar organizatorii estimează că la momentul atacului, aproape
600 de persoane se aflau în interiorul clădirii. Atacatorii au reușit să fugă,
iar poliția a declanșat o operațiune amplă pentru capturarea lor.
No comments:
Post a Comment