A existat pe perioada alegerilor prezidențiale din SUA, din
2016, o evidentă presiune media exercitată de mainstream (ziarele și
televiziunile importante din Statele Unite) precum și de ONG-urile finanțate de
miliardarul Soros, asupra publicului tânăr- influențabil și cu o presupusă
lipsă a culturii politice. Sunt băieți și fete bombardați cu știri (uneori “servite”) care
după desemnarea câștigătorului în cursa electorală, au ieșit în stradă ca să arate
la un mod “extrem” că ei contestă rezultatele (foto). Când ești tânăr, rebel și contești
în stradă rezultatele unor alegeri electorale (fruct al Democrației!), poți să mai
aprinzi un cauciuc în mijlocul străzii sau să mai arunci o cărămidă în ofițerii de poliție, iar revolta va fi
inflamată eventual de televiziunile de știri sau prin marile ziare, care vor
descrie “marea mișcare social-politică”.
Aproximativ 90% din mass-media
nord-americană de azi aparține de 6 sau 7 trusturi de media stabile economic. Pe românește, asta
înseamnă că restul de 10%- presa “independentă”, eliberată total de influențe politice, ajunge la dimensiunea unei secte. Între aceste repere, independența informației s-a transferat treptat spre zone de socializare precum Facebook sau
Twitter, unde toată lumea poate fi ziarist fără să îi mai explice CNN sau New
York Times cine poate fi președintele sau senatorul ideal pentru SUA. Cât
de blamat, așadar, mai poate fi electoratul lui Donald Trump sau Hillary Clinton pentru
votul acordat la alegerile din 2016 și cât de masiv mai poate fi contestat acest vot în stradă? Păstrând proporțiile, rezultatul ultimelor alegeri din Statele Unite poate fi rezumat la rezultatul confruntării între presa "tradițională" americană și presa de socializare Facebook.
Pentru aceste
considerente și pentru altele, distanța între votul din România și cel din
Statele Unite ale Americii rămâne de ani-lumină. Aceasta în contextul în care situația presei în România este diferită: eliberată după anul 2000 din brațele mogulilor de presă, mass-media de Dâmbovița s-a fărâmițat azi în fragmente care încearcă să trăiască. Cu presa mainstream în agonie controlată, cu presa de socializare în expansiune dar cu acces încă limitat, votul românesc rămâne tributar chibiților care joacă table în parcul Titan, corupției electorale sau jurnalismului de mahala. Un vot ieftin, nervos, fără mari exigențe sau mari etici. În timp ce americanul votează pentru liniște și siguranță în comunitate, pentru a-și duce afacerea mai departe, electoratul tipic PSD (ca un exemplu) votează pentru vreo pensie sau vreun ipotetic ajutor social. Americanii sunt legați de mediul privat și planifică fructul votului pentru viitor, pesedeii români rămân dependenți de Stat și votează limitat, în numele trecutului. Ca
să nu mai amintim că la americani, un “condamnat penal cu sentință definitivă” rămâne tot un “condamnat
penal cu sentință definitivă”, în timp
ce pentru pesedei, ca un exemplu, un “condamnat penal cu sentință definitivă” poate fi considerat doar
un tip “descurcăreț”. Liviu Dragnea emanat la Bucuresti dinspre Teleorman este un exemplu viu.
Foto daubao
No comments:
Post a Comment