CE NU CITEȘTI ÎN ZIARELE LOR.

Sunday 13 November 2016

Bye- bye, Obama. And get some sleep! (1785 views)

Băiatul acesta, Barack Obama, președinte nord-american, pleacă din funcție lăsând în urmă un dezastru uriaș pe care trebuie să-l descurce alții, dar primește  în schimb de la  Statele Unite ale Americii, o casă la două mile distanță de Casa Albă, Washington DC. Obama îi predă inventarul lui Donald Trump cu aerul că Statele Unite chiar au avut președinție și secretariat de stat în ultimii ani. Eventual, dacă în locul domnului John Kerry, mr Obama ar fi pus ca Secretar de Stat un porumbel călător, probabil că efectele "eforturilor diplomatice" ale administrației sale ar fi fost cvasi-similare. Doar că s-ar fi economisit călătoriile cu avionul. Practic, Obama a oferit ca președinte al SUA, ce s-a priceput el să ofere mai bine- vorbe, tăceri pline de suspans și promisiuni. Inclusiv pe domeniul vizelor de călătorie ale cetățenilor UE (caz particular- românii) în Statele Unite. Numai cu discursuri reușite, glumițe și șuete nu rămâi, însă, în manualul de istorie, la categoria "salvatorii națiunii".

Pe mandatul Obama, relațiile administrației americane cu Israel au fost practic înghețate, iar tratativele problemei palestiniene au rămas perfect blocate. Pe slăbiciunile politicii lui Obama, Rusia a ieșit din bârlog și și-a trimis avioanele și navele de luptă acolo unde a vrut și cum a vrut, preluând inițiativa în Siria și în alte zone ale lumii. Practic, nu mai funcționează azi niciun tratat de control a armelor convenționale sau nucleare, toată lumea- proști sau deștepți- se înarmează. Mandatul lui Obama a făcut din Iran o putere regională după un tratat nuclear extrem de contestat (cruntă ironie, Iran fiind descris sporadic prin cercurile NATO tocmai ca fiind una dintre amenințările ce necesitau scut anti-rachetă în Europa) și tot Obama a relansat relațiile cu Cuba dar liderul suprem cubanez Fidel Castro a refuzat să îl întâlnească. Penitenciarul extra-judiciar Guantanamo (Cuba) este la locul lui,  trupele americane din Irak și Afganistan nu sunt retrase total nici în prezent. Tensiunile inter-rasiale au atins un apogeu nemaiîntâlnit în Statele Unite, iar atentatele extremiștilor musulmani aproape că au intrat în cotidianul american. Obama a înarmat miliții islamiste în Siria, uitând că talibanii au întors armele împotriva SUA într-un context similar și tot Barack Obama a dansat tango în Argentina când Europa își plângea morții după atentatele teroriste comise de ISIS în Belgia.

Pe mandatul lui Obama, din 2014, milioane de refugiați din Libia, Siria, Irak și state africane au intrat ilegal în Europa, împinși de conflictele militare și loviturile aeriene, dar transportați de vasele unor traficanți de carne vie. Administrația SUA nu s-a implicat în preluarea umanitară a unora dintre ei, iar NATO nu s-a implicat să vâneze traficanții- așa încât Obama a scos cartofii copți din foc cu mâinile Europei, prin tartorii UE Angela Merkel, J.C. Junker și Francois Hollande. Azi, serviciile secrete occidentale avertizează că acele coloane de refugiați care ajung în Europa sunt împănate cu radicali islamiști ai ISIS, dar Obama nu are dureri de cap semnificative. Faptul că defectorul Edward Snowden, refugiat la Moscova, a descris mecanismul de Big Brother prin care serviciile de securitate ale Statului derulează un program uriaș de supraveghere a comunicațiilor cetățenilor, nu l-a impresionat pe Obama- care a uitat, luat cu treaba, că apărarea democrației, în general, implică responsabilități ale guvernelor și președinților în apărarea drepturilor cetățenești.

Dacă Rodrigo Duterte, președintele Filipine- un stat care de la războiul mondial a fost cunoscut ca un fidel perfect al SUA, a ajuns să îl denumească public pe Barack Obama "son of a bi..ch" (fiu de cu...ă)  și să ceară retragerea trupelor americane,  devine cert că prestigiul administrației Obama a ajuns în 2016, la genunchiul broaștei. Bomboana pe colivă: pe mandatul lui Obama, organizația teroristă islamică ISIS- Stat Islamic, a crescut mare începând din 2014 și s-a dezvoltat fără probleme în Irak și Siria, externalizând crima către Europa, America sau Africa. Administrația Obama și NATO au apărut a fi simpli spectatori la ascensiunea ISIS și nu se știe exact ce i-ar fi trebuit în plus acestui om, Barack Obama (față de câte resurse a avut la dispoziție- servicii secrete, militari, fonduri și propagandă) ca să desființeze această amenințare globală și primitivă la adresa umanității. Dacă azi, lui Obama i se oferă o casă fiindcă nu a făcut nimic, ce ar fi trebuit să i se dea acestui om dacă ar fi făcut tot ce a promis?

Foto- Președintele nord-american Barack Obama, pe pași de tango în Argentina. Pașii de politică de la Washington DC au fost mereu mai complicați..  

No comments: